13 copii din ţară care stau la puşcărie alături de mamele lor condamnate au avut parte de un spectacol teatral
Condamnați să stea după gratii chiar dacă nu au comis nicio infracţiune. Vorbim despre cei 13 copii din ţară cu vârsta de până la trei ani, care stau la puşcărie alături de mamele lor condamnate. Cu ocazia Zilei Internaţionale a Familiei, dar şi a Zilei Internaţionale a Copiilor, actorii Teatrului "Licurici" au mers la penitenciarul nr. 16 din Chişinău, unde au ţinut un spectacol.
Această mamă de 31 de ani a fost condamnată în 2016 pentru tentativă de omor. Femeia ar fi încercat să îl ucidă pe tatăl celor trei copii ai săi, unul dintre care a fost adus pe lume după gratii.
"Am primit şase ani şi opt luni de închisoare. Cum s-a întâmplat asta? Sinceră să fiu, nici nu doresc să îmi aduc aminte. Trăiam împreună, el mă bătea când eram însărcinată, mă bătea mereu. Într-o zi nu am mai rezistat, mă gândeam atunci mai mult la copil."
Copilul va sta în puşcărie cu mama lui până când va împlini trei ani, după care ar urma să fie luat la îngrijire de o rudă sau va fi dus la un centru de plasament.
"Închisoarea nu este un loc pentru copii. Da, noi am încălcat legea, noi purtăm vina, copiii nu poartă nicio vină. Ei nu înţeleg asta, de fapt. Ei cred că asta este casa lor."
Soarta a fost dură şi cu alţi 12 micuţi care îşi petrec copilăria în spatele gratiilor alături de mamele lor. Astăzi, micuţii au avut una din puţinele ocazii să vadă un spectacol de păpuşi.
"Aceşti copii nu au acces la nişte acţiuni de socializare, ceea ce lor le lipseşte. Este important ca copilul să vadă un spectacol, să meargă la un circ, dar având în vedere statutul mamelor ei nu au posibilitatea să se deplaseze", a declarat Maia Bănărescu, avocatul poporului pentru drepturile copilului.
" Indiferent în ce situaţie ne aflăm, indiferent că suntem în penitenciar, oricum aceştia sunt copii şi noi suntem foarte mulţumiţi."
"A fost binevenită, deoarece copii au văzut nişte lucruri pe care, desigur în pereţii în care se află şi au crescut nu au văzut niciodată."
În prezent, în penitenciarele din ţară îşi ispăşesc pedeapsa 377 de femei.