64 de ani de la cel de-al doilea val de deportări din Basarabia. În capitală vor fi organizate mai multe manifestaţii
Astăzi se împlinesc 64 de ani de la cel de-al doilea val de deportări din Basarabia. Primăria Chişinău va organiza în acest context un miting de comemorare a victimelor represiunilor staliniste. Iar preşedintele parlamentului Igor Corman şi premierul Iurie Leancă vor participa la depuneri de flori în scuarul Gării feroviare.
Mitingul de comemorare a victimelor represiunilor politice va începe la ora 9.00. Ulterior, foştii deportaţi vor fi invitaţi la o masă de pomenire. Evenimentele de acum 64 de ani vor fi consemnate printr-o serie de manifestaţii, la care şi-au anunţat participarea şi unele partide politice.
Istoricii estimează că, în cadrul operaţiunii din iulie 1949, denumită conspirativ IUG, adică SUD, a avut loc cel mai mare val de deportări din Basarabia. Peste 35 de mii de moldoveni au fost deportaţi în Siberia pe 6 iulie 1949, arată datele oficiale. În realitate, spun istoricii, numărul celor ridicaţi din Basarabia ar fi mult mai mare. La întocmirea listelor s-a ţinut cont de pregătirea şi activitatea capului familiei, de averea sa şi de faptul dacă acesta a colaborat sau nu cu administraţia românească.
Operaţiunea a început în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, la ora două. Documentele de arhivă au scos la iveală că operaţiunea a fost pregătită minuţios timp de aproape şase luni.