O încărcătură radioactivă cu greutatea de 9,5 tone a fost reţinută la punctul vamal Starokazacie din regiunea Odesa, ieri, 7 iunie, relatează www.reporter.com.ua.
Colaboratorii Inspecţiei Ecologice de Stat din Ucraina au oprit din drum o maşină de marca "Volvo" care transporta încărcătura din China spre Republica Moldova.
În urma controlului radiologic al mărfii, s-a depistat că doza de radiaţie a acesteia depăşea de şapte ori limita admisă.
Tansportarea încărcăturii radioactive spre Republica Moldova a fost însă blocată în punctul vamal.