Angela Merkel face astăzi o vizită în Ucraina
Cancelarul Angela Merkel face astăzi o vizită în Ucraina.
Oficialul german va avea întrevederi cu preşedintele de la Kiev, Petro Poroşenko şi cu premierul Volodimir Groisman. În cadrul întâlnirilor, se va discuta despre relaţiile bilaterale, conflictul din Donbass, precum şi despre implementarea acordurilor de pace de la Minsk.
La începutul lunii octombrie, Rada de la Kiev a prelungit până în data de 31 decembrie a anului viitor, statutului special al regiunii Donbass, controlată de separatişti. Guvernul german consideră acest lucru o dovadă a faptului că Ucraina intenţionează să-şi respecte obligaţiile prevăzute în acordurile de la Minsk.
Potrivit celor mai recente date, în urma conflictului din Donbass şi-au pierdut viaţa peste zece mii de oameni, inclusiv numeroşi civili.
- A tras cu DINŢII UN VAPOR! Un ucrainean urmează să fie înregistrat în Cartea Recordurilor
- HALLOWEEN: UN SCHELET demn de film DE GROAZĂ într-o măcelărie ucrainească (FOTO)
- Opt state europene au denunţat la ONU apropiatele alegeri ilegitime din estul Ucrainei
- Angela Merkel a promis crearea unui nou fond de dezvoltare pentru combaterea șomajului în Africa