Bayern Munchen şi-a prezentat echipa cu care va evolua în sezonul 2015-2016
Bayern şi-a prezentat echipa cu care va evolua în sezonul 2015-2016. Ceremonia a avut loc la Munchen, pe Allianz Arena, cu aproape trei săptămâni înainte de startul noului sezon în Germania.
Bayern Munchen şi-a prezentat lotul pentru noul sezon în faţa a 70.000 de spectatori care s-au adunat pe Allianz Arena cu această ocazie.
Pe lângă cei care au câştigat titlul în sezonul trecut, fanii au văzut la treabă şi noile achiziţii, Douglas Costa şi Joshua Kimmich. Primul a fost adus de la Şahtar Doneţk, iar al doilea de la Leipzig.
De la ceremonia de prezentare a lipsit Bastian Schweinsteiger, care deja este în Anglia, acolo unde va semna cu Manchester United.
Suporterii au rămas mulţumiţi de faptul că Bayern şi-a păstrat majoritatea jucătorilor cu care echipa a câştigat titlul în sezonul precedent, dar şi de noii fotbalişti transferaţi. Aceştia spun că este o onoare pentru ca au ajuns la Bayern Munchen.
"Este o mare onoare când auzi că Bayern Munchen se interesează de tine. M-am simțit foarte bine când am aflat despre interesul acestei echipe faţă de mine. Nu-mi venea să cred, pentru că am jucat în a doua și a treia ligă la Leipzig. Este o mare fericire pentru mine", a spus jucătorul Bayern Munchen, Joshua Kimmich.
Noul sezon în Germania va începe pe 1 august, atunci când este programat meciul din Supercupă, în care se vor duela campioana Bayern Munchen şi deţinătoarea Cupei, Wolfsburg.
O nouă ediţie a Bundesligii va debuta pe 14 august, când Bayern Munchen va întâlni acasă gruparea Hamburg. Celelalte meciuri ale primei etape sunt programate pe 15 şi 16 august.