BERD va aloca 20 de milioane de dolari pentru modernizarea reţelelor electrice din Moldova
Premierul Vlad Filat şi directorul regional al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) pentru Caucaz, Moldova şi Belorusia, Paul Henri Forestier, au semnat astăzi Acordul de finanţare privind modernizarea infrastructurii energetice a Republicii Moldova.
Astfel, BERD va acorda ţării noastre un împrumut, în valoare de 20 milioane de dolari pentru modernizarea reţelei de transportare a energie electrice pe teritoriul ţării.
"Obiectivul proiectului este reabilitarea reţelelor electrice interne de transport ale Î.S. "Moldelectrica", acordarea consultanţei echipei de implementare a proiectului şi efectuarea lucrărilor de proiectare aferente. Asigurarea securităţii energetice este una din priorităţile Guvernului. Pentru realizarea ei am demarat un amplu proces care are ca şi scop final interconectarea sistemului energetic al Republicii Moldova la sistemul unic european de transport al energiei electrice", a declarat prim-ministrul.
La rândul său, Paul Henri Forestier a menţionat că examinează noi posibilităţi de a iniţia proiecte comune cu ţara noastră în domenii precum ar fi transporturile şi căile ferate: "Anul 2012 va fi un an record în colaborarea BERD cu Moldova".
Banii, oferiţi de Banca Europeană de Investiţii, vor fi investiţi, până în 2017, pentru reconstrucţia mai multor staţii electrice, transformatoare şi linii electrice, inclusiv pentru lansarea liniei electrice Bălţi-Suceava.