CAMPANIE ANTIFUMAT ÎN SUA. Spoturile publicitare, plătite de producătorii americani de ţigări
Producătorii americani de ţigări vor fi nevoiţi să dea bani pentru reclamele ce vor denunţa pericolele fumatului. Decizia este mai veche, însă a intrat în vigoare abia acum, din cauza numeroaselor contestaţii depuse de avocaţii companiilor.
Mai mulţi oameni mor anual din cauza fumatului decât din cauza crimelor, a virusului HIV şi a bolii SIDA, a sinuciderilor, a accidentelor auto şi alcoolului luate împreună.
Totul a început în 1999, când administraţia Clinton i-a dat în judecată pe marii producători de tutun pentru a recupera miliardele cheltuite pentru pacienţii cu afecţiuni provocate de fumat.
Azi, în numele contribuabililor, cerem companiilor de tutun să-şi plătească în mod corect partea.
Companiile de tutun au produs în mod intenţionat ţigări care aveau suficient de multă nicotină ca să creeze şi să întreţină dependenţa de fumat.
Chiar şi aşa, spun activiştii antifumat, campania nu va avea impactul dorit.
"Mai puţin de cinci la sută dintre telespectatorii care se uită la televizor au până în 24 de ani. Am avut parte de o revoluţie în media, acum tinerii stau pe YouTube, pe Facebook şi pe multe alte site-uri", a spus Robin Koval, activist anti-fumat.
Potrivit estimărilor, spoturile ii vor costa producătorii de tutun în jur de 30 de milioane de dolari. Reclamele la ţigări sunt interzise în SUA de mai bine de 50 de ani.
- Aproape 60 de mii de haitieni trebuie să plece din SUA în termen de 18 luni
- PUBLIKA WORLD: IMAGINI DRAMATICE cu incendiul PUTERNIC din Oakland, SUA (VIDEO)
- Rusia a declarat război gigantului IT Google şi vine cu ameninţări
- EXPLOZIE LA O CONDUCTĂ DE GAZE. Deflagraţia din SUA a format un crater de câţiva metri