Cel de-al 70-lea miracol de la Lourdes a fost recunoscut de Biserica Catolică
FOTO: facebook
Vindecarea în 2008 a lui Bernadette Moriau, o măicuţă franceză de 69 de ani afectată de o gravă invaliditate, după un pelerinaj la sanctuarul Lourdes a fost recunoscută ca "miraculoasă" duminică de către episcopul de Beauvais, scrie agerpres.ro.
Acesta este cel de-al 70-lea miracol recunoscut de Biserică în 160 de ani. Precedentul miracol a fost recunoscut în 2013.
"A îndrăzni să spui că Dumnezeu a intervenit prin vocea unui miracol în existenţa unei persoane este un lucru impresionant. Înţeleg să acţionez în calitate de episcop de Beauvais şi că acest lucru are ecou asupra Bisericii din Franţa şi din lumea întreagă", a declarat pentru AFP monseniorul Jacques Benoît-Gonnin.
Născută în nordul Franţei în 1939, sora Bernadette Moriau s-a confruntat cu dureri lombo-sciatice din 1966, de la vârsta de 27 de ani. În ciuda a patru intervenţii chirurgicale, se deplasa cu dificultate şi nu a mai putut să-şi exercite meseria de infirmieră.
În iulie 2008, călugăriţa a participat la pelerinajul de la sanctuarul de la Lourdes, în sud-vestul Franţei, unde a primit ritualul ungerii bolnavului.
Când s-a întors, la 11 iulie 2008, "a simţit o senzaţie neobişnuită de relaxare şi de căldură în tot corpul'' şi ''a auzit un fel de voce interioară care i-a cerut să renunţe la corset şi la atele", potrivit comunicatului diocezei. Sora Bernadette Moriau a întrerupt în aceeaşi zi toate tratamentele.
După alte examinări medicale, expertize şi trei reuniuni colegiale la Lourdes (2009, 2013 şi 2016), Biroul de constatări medicale a putut confirma "caracterul neprevăzut, instantaneu, complet, durabil şi inexplicabil al vindecării".
În noiembrie 2016, la Lourdes, cu ocazia reuniunii anuale, comitetul medical internaţional din Lourdes a confirmat "vindecarea inexplicabilă, în stadiul actual al cunoaşterii ştiinţifice".
O conferinţă de presă este programată pentru marţi dimineaţa la Beauvais, în prezenţa sorei Bernadette, a episcopului de Beauvais şi a preşedintelui Biroului de constatări medicale din Lourdes, Alessandro de Franciscis.
Lourdes, locul unde Fecioara i s-a arătat în 1858 lui Bernadette Soubirous, potrivit Bisericii Catolice, a devenit unul dintre principalele locuri de pelerinaj catolic din lume, vizitat de aproximativ patru milioane de pelerini în fiecare an.