Crucea de pe capela Serviciului Protecţiei Civile a fost sfinţită
Embed:
Salvatorii moldoveni vor avea locul lor pentru rugăciuni. A fost sfinţită crucea de pe capela, care se construieşte pe teritoriul Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale. Lucrările de construcţie a bisericii "Sfântul Mihail" sunt pe ultima sută de metri.
La ceremonie au participat mai mulţi oficiali, iar unii colaboratori ai Serviciului au primit grade speciale. Sfinţirea crucii a coincis cu ziua Înălţării Sfintei Cruci, una dintre cele mai vechi sărbători din calendarul bisericii ortodoxe.
Amintim că în anul 2009 Serviciul pentru Protecţia Civilă şi Situaţii Excepţionale, cu suportul Ministerului Afacerilor Interne şi a Mitropoliei Chişinăului, a început construcţia bisericii "Sfântul Mihail".