"Declaraţia deputaţilor privind Transnistria nu va conţine nimic nou"
Declaraţia pe care urmează să o adopte deputaţii privind evoluţiile din regiunea transnistreană nu va conţine nimic nou. De această părere sunt unii invitaţii ai emisiunii Fabrika. Ei spun că aleşii ar trebui să dea o apreciere tranşantă şi să condamne acţiunile administraţiei de la Tiraspol.
"Va fi o declaraţie pur politică şi cred că de fapt nu va conţine nimic nou. Foarte clar, tranşant, simplu, pe înţelesul cetăţenilor ce se întâmplă, care este aprecierea, cât e de primejdioasă situaţia şi ce are de gând să facă guvernarea", a declarat directorul Institutului de Studii Strategice, Nicolae Chirtoacă.
"Mă îndoiesc şi eu că va fi o decalaraţie bine punctată, ar trebui să fie cel puţin una fermă, care să arate că voinţa clasei politice merge către rezolvarea raţională şi logică a conflictului", este de părere jurnalistul Valentin Buda.
Alţi invitaţi consideră însă că deputaţii ar trebui să condamne ferm acţiunile Tiraspolului.
"Să se declarare că nu se recunoaşte niciun fel de trasare arbitrară sau imaginară a unor frontiere", a declarat politologul Vasile Croitoru.
"Aş dori de la corpul de deputaţi să dea dovadă măcar o dată de verticalitate", a spus fostul deţinut politic Alexandru Leşco.
Discuţiile pe marginea situaţiei de la Nistru au fost determinate, în special, de decizia administraţiei separatiste de a stabili frontiera regiunii transnistrene.
Publika.md precizează că Parlamentul va adopta, astăzi, o declaraţie privind situaţia din regiunea transnistreană. Acest lucru a fost decis la şedinţa organizată ieri, cu uşile închise, care a durat aproape 7 ore.