Disensiuni în Comisia Unificată de Control: Transnistria cere suplimentarea trupelor din Bender
Delegaţia Transnistriei în Comisia Unificată de Control insistă asupra suplimentării trupelor de menţinere a păcii în Bender, cu militari din regiune. Asemenea măsuri sunt necesare din punct de vedere practic, susţine Oleg Beleakov, reprezentantul Tiraspolului, care, într-un interviu pentru agenţia "Novosti Pridnestrovia", a declarat că reprezentanţii Chişinăului în Comisia Unificată de Control au blocat examinarea acestei chestiuni.
De cealaltă parte, conducerea delegaţiei Chişinăului afirmă că propunerea va fi discutată săptămâna viitoare. Totodată, reprezentantul Tiraspolului s-a plâns că unii poliţişti au încercat de mai multe ori să intre pe teritoriul regiunii, dându-se drept membri ai grupului operativ de ancheta de la Bender. Nu este pentru prima dată când Tiraspolul şi Chişinăul vorbesc despre incidente între miliţie şi poliţie.