Evantai cultural în penitenciarul "Pruncul". Deţinuţii au interpretat piese din repertoriul lui Ion şi Doina Aldea Teodorovici
Zi mai puţin obişnuită, astăzi, pentru deţinuţii de la penitenciarul "Pruncul". Condamnaţii au avut parte de un concert la care au evoluat chiar ei. Şi pentru că 2012 a fost declarat anul Doina şi Ion Aldea Teodorovici, majoritatea deţinuţilor şi-au ales piesele din repertoriul celor doi artişti. Atmosfera i-a emoţionat pe mulţi dintre cei închişi acolo.
După ce au evoluat în faţa colegilor de celulă şi a juriului, deţinuţii şi-au amintit cu dor de cei de acasă.
"Mi-aş dori să fie mama aici, cea care mi-a fost mereu alături şi m-a susţinut , chiar dacă nu i-am atras atenţia ceea care ar fi trebuit", a spus un deţinut.
"De casă ţi-i dor întotdeauna, oriunde ai fi. Îmi doresc şi eu şi prietenii mei să fie alături de noi şi familia", a afirmat un alt deţinut.
Nu toţi condamnaţii au participat la concertul de astăzi. Unii au preferat să-şi ocupe timpul cu altceva.
"Nu am dorinţă să particip la aşa activităţi. Deoarece am altele", a menţionat un deţinut.
Concertul face parte din Festivalul concurs "Evantai Cultural" aflat la prima ediţie şi va fi organizat în toate penitenciarele din ţară. Deţinuţii care vor dovedi calităţi artistice vor evolua în luna noiembrie pe una dintre scenele mari din Capitală.
"Este anul Teodorovici şi asta ne-a motivat să promovăm aceleaşi valori şi în instituţiile penitenciare. Prin asemenea activităţi, promovăm valorile culturii naţionale şi în instituţiile penitenciare", a declarat Olga Pantea, şefă la Direcţia Activitate Educativă
La penitenciarul numărul nouă, Pruncul, îşi ispăşesc pedeapsa aproape 500 de deţinuţi.