Evgheni Şevciuk a dat asigurări delegaţiei SUA că stânga Nistrului nu prezintă un pericol pentru Ucraina
Transnistria invită reprezentanţii Ministerului ucrainean al Afacerilor Externe, precum şi alţi parteneri internaţionali interesaţi "să se asigure de lipsa unor pericole din partea Transnistriei", relatează agenţia Infotag. Despre aceasta a declarat şeful administraţiei de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, în cadrul întrevederii la Tiraspol cu delegaţia Ambasadei SUA, în frunte cu ambasadorul SUA în Republica Moldova, William H. Moser.
Şevciuk şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu restricţiile introduse de Ucraina privind libera circulaţie a cetăţenilor Federaţiei Ruse, care locuiesc în raioanele din estul Moldovei, considerând că aceste acţiuni "contravin spiritului de bună vecinătate". El a mai menţionat că "la momentul actual, traversarea teritoriului Ucrainei este foarte periculoasă pentru cetăţeni".
Comentând declaraţia reprezentanţilor oficiali ai Ucrainei despre un anumit pericol militar din partea regiunii din stânga Nistrului, Şevciuk a atras atenţia la caracterul dezinformator al acestor declaraţii, care nu confirmate de situaţia reală.
Totodată, MAE al Ucrainei a comunicat că potrivit datelor de care dispune "reprezentanţii grupului operativ de forţe din Transnistria recrutează activişti şi cazaci, care dându-se drept localnici vor pleca la Odesa pentru a destabiliza situaţia din regiune". Pentru a nu admite provocări, autorităţile Ucrainei au intensificat controlul la frontieră, inclusiv la segmentul transnistrean al frontierei cu Moldova, acordând atenţie deosebită cetăţenilor Rusiei, care intră în ţară.
Potrivit datelor KGB din Transnistria, de la începutul lunii martie doar 200 de locuitori ai regiunii au fost opriţi la vama cu Ucraina.