Ford şi General Motors dezvoltă o nouă generaţie de transmisii automate
Cei de la Ford şi General Motors pregătesc o nouă transmisie automată. Colaborarea dintre cei doi giganţi va da naştere unei noi generaţii de transmisii automate cu opt, nouă sau chiar zece trepte, scrie automarket.ro. Mai mulţi analişti susţin că această iniţiativă le-ar putea oferi celor doi constructori americani un avantaj major în faţa concurenţei prin prisma volumelor înregistrate, ceea ce ar duce la costuri reduse de producţie.
O transmisie automată cu opt trepte este cu până la 11% mai eficientă, graţie faptului că propulsorul poate să funcţioneze la o turaţie mai redusă. Un număr mai mare de rapoarte de transmisie permite o schimbare mai lină a treptelor graţie etajării mai bune. Analiştii din industrie spun că Ford şi General Motors ar putea chiar să introducă o transmisie automată cu zece trepte, iar aceasta va fi mai economică, mai performantă şi mai ”lină” decât o unitate cu opt trepte, totul pe fondul etajării perfecţionate.
Singura problemă de dezvoltare pe care o întâmpină inginerii vine la nivelul spaţiului disponibil sub capotă. Mai precis, modelele de generaţie nouă, echipate cu motoare amplasate transversal, necesită transmisii înguste, iar acest lucru nu permite împachetarea actualei tehnologii de transmisii automate cu opt şi cu nouă trepte în configuraţia longitudinală, găsită pe modelele de clasă medie şi mare ale altor constructori. Pentru aceste modele, Ford şi GM apelează la Jatco, un furnizor japonez specializat în transmisii CVT, care ar putea asigura un consum mai bun pentru modelele de clasă mică graţie faptului că pot simula o infinitate de rapoarte.