Formațiile din Liga Campionilor vor ÎMPĂRȚI peste un miliard de euro
Veste bună pentru cluburile care vor evolua în cupele europene în sezonul viitor. UEFA va împărţi 1,25 de miliarde euro cluburilor care vor juca în Liga Campionilor, în timp ce echipelor care vor evolua în Liga Europei le vor fi împărţite 380 de milioane de euro.
În acest sezon, formațiile din Liga Campionilor vor împărți un miliard de euro, iar cele din Liga Europei, suma de 232,5 milioane de euro. Mărirea fondului de premiere pentru sezonul următor a fost posibilă după ce oficialii de la UEFA au calculat că forul european va încasa 2,24 de miliarde de euro pe sezon din drepturile tv, până în 2018.
Totodată, Comitetul Executiv al UEFA, întrunit la Viena, a luat decizia ca învingătoarea Ligii Europei din 2016 va putea evolua în preliminariile Ligii Campionilor.