Franţa exercită presiuni asupra Spaniei să solicite ajutorul financiar al UE. Ce mai scrie presa internaţională
Justiţia spaniolă a confirmat eliberarea condiţionată a unui deţinut ETA grav bolnav de cancer. France 24 notează că decizia instanţei spaniole a stârnit un val de proteste în rândul victimelor atentatelor comise de organizaţia separatistă bască.
Rezerva Federală a SUA va anunţa astăzi o nouă rundă de suplimentare a lichidităţilor de pe piaţa financiară pentru stimularea creşterii economice, titrează Bloomberg. Publicaţia americană scrie că preşedintele instituţiei, Ben Bernanke, va lua astfel noi măsuri neconvenţionale de stimulare a creşterii economice şi de reducere a ratei şomajului, care de 43 de luni se menţine peste 8%.
Franţa exercită presiuni asupra Spaniei ca guvernul de la Madrid să solicite ajutorul financiar al Uniunii Europene, pentru a ţine sub control criza datoriilor din zona euro. Ziarul Financiar notează că oficialii francezi vor ca Spania să ceară ajutor pentru consolidarea obligaţiunilor spaniole, după ce preşedintele Băncii Centrale Europene a declarat că instituţia va efectua achiziţii nelimitate de obligaţiuni pe piaţa secundară.
Libia are un nou premier. Potrivit BBC, Congresul Naţional de la Tripoli l-a ales pe vicepremierul Mustafa Abu Shagur să fie următorul şef al Executivului. În cel de al doilea tur de scrutin, Abu Shagur l-a învins pe Mahmoud Jibril, fostul lider al rebelilor din timpul revoltelor din Libia, acumulând cu doar două voturi mai mult.
Afganistanul a deblocat accesul la site-ul Youtbe, după ce anterior pe acest portal video au apărut mai multe secvenţe dintr-un film despre prorocul Mohamed. Vesti.ru scrie, citând reprezentanţi ai Ministerului Telecomunicaţiilor şi Tehnologiilor, că adresa de internet a fost blocată doar timp de 90 de minute.