Guvernul a dat undă verde Programului naţional în domeniul alimentaţiei şi nutriţiei pentru următorii şase ani
Guvernul a avizat pozitiv proiectul cu privire la Programul Naţional în domeniul alimentaţiei şi nutriţiei pentru anii 2014-2020 şi Planul de acţiuni pentru anii 2012-2016 privind implimentarea Programului naţional.
Documentul prevede instituirea, până în 2016, a administrării în domeniul sănătăţii nutriţionale. De asemenea, în 80 la sută din instituţiile de învăţământ şi 70 la sută din spitale va fi creat un mediu favorabil promovării alimentației sănătoase. Documentul conţine şi recomandări privind reducerea consumului de grăsimi, zahăr şi sare.
''De curând la o întâlnire o doamnă mi-a spus: ''copiii noştri nu au nevoie de mere''. Este o aberaţie, copiii au nevoie în special de mere şi struguri şi aşa mai departe. Trebuie să majorăm lista cu numărul de fructe şi legume. Trebuie să fie asigurate de stat. Trebuie să vedem şi în spitale dacă pacienţii au acces la fructe, ar trebui să fie incluse în meniul obligatoriu'', a menţionat premierul Iurie Leancă.
Datele Ministerului Sănătăţii arată că şase la sută dintre copiii cu vârsta de până la cinci ani suferă de retard. Unul din trei copii suferă de deficienţă de iod, iar fiecare al cincilea - de anemie. Situaţia este alarmantă şi în cazul adulţilor. Statisticile oficiale arată că 40 la sută dintre femeile gravide sunt anemice, iar jumătate din populaţia adultă este supraponderală sau obeză.
Iniţiativa este susţinută de nutriţionişti. Pe de altă parte administrațiile publice locale declară că nu au suficienți bani pentru a asigura o alimentație sănătoasă în școli sau gradinițe.