I-a promis că îl va angaja ca manager la o fermă de animale din ţara noastră, dar l-a transformat în rob
Un cetăţean sirian a fost traficat în Republica Moldova de un libanez pentru a fi impus să muncească la o fermă de vite.
Potrivit procurorilor, în 2011, un cetăţean al Libanului a recrutat un sirian căruia i-a promis că îl va angaja în ţara noastră în calitate de manager la o fermă de animale cu un salariu de 1.000 de dolari. Însă, ajuns în Moldova acesta a fost supus la munci fizice grele fără a fi remunerat după cum i s-a promis iniţial. Astfel, prin ameninţarea cu aplicarea violenţei fizice, victima a fost impusă să lucreze la două ferme de vite din raioanele Cahul şi Floreşti până în mai 2013.
Angajatorul a folosit un contract de muncă fals, în baza căruia victimei i-a fost prelungit permisul de şedere pe teritoriul statului nostru.
Cauza penală privind acest caz a fost expediată de procurori spre examinare în instanţa de judecată. Dacă va fi găsit vinovat de trafic de fiinţe umane, învinuitul riscă o pedeapsă de până la 15 ani de puşcărie.