Jean-Claude Juncker, îndurerat de moartea Regelui Mihai: Îmi amintesc cu emoţie de întâlnirile noastre
Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat marți că a aflat "cu profundă tristețe" vestea decesului regelui Mihai I al României, pe care a avut "șansa de a-l cunoaște", și a subliniat că amintirea acestuia "va fi cu atât mai prezentă în gândurile noastre" la momentul exercitării, în premieră, a președinției UE de către țara noastră, scrie agerpres.ro.
"Îmi aduc aminte cu emoție de întâlnirile noastre și aș vrea în special să aduc un omagiu rolului său din 1997, când a efectuat un turneu în capitalele europene pentru a promova intrarea României în Uniunea Europeană. Douăzeci și doi de ani mai târziu, țara sa, pe care a iubit-o atât de mult, va exercita în premieră președinția Uniunii Europene, în primul semestru din 2019. Va fi un moment important pentru România și un moment important pentru viitorul Uniunii noastre.
Amintirea regelui Mihai, care a traversat perioadele cele mai tragice ale istoriei europene a secolului 20, va fi atunci, mai mult ca niciodată, prezentă în gândurile noastre", arată Juncker, într-o declarație postată pe site-ul Comisiei Europene, la finalul căreia, atât în nume personal, cât și al instituției pe care o conduce, transmite "cele mai sincere condoleanțe" familiei regelui Mihai și românilor.
Regele Mihai a murit, marți, la vârsta de 96 de ani, la reședința din Elveția, a anunțat Casa Regală.
ROMÂNIA - UE
- Juncker despre Brexit: Marea Britanie va "regreta în curând" ieşirea din Uniunea Europeană
- Președintele Comisiei Europene i-a invitat la o cină pe liderii din Grupul de la Vișegrad, pentru a reconstrui solidaritatea în UE
- Decizie la Bruxelles: Negocierile pentru Brexit trebuie accelerate în următoarele luni