KGB-ul din stânga Nistrului: Tiraspolul nu exclude un război cu Ucraina
Autorităţile separatiste de la Tiraspol nu exclud un război cu Ucraina. Site-ul securităţii de la Tiraspol a anunţat că naţionaliştii ucraineni, deghizaţi în militari transnistreni, pregătesc o provocaţie la hotarul cu Ucraina.
Potrivit KGB-ului de la Tiraspol, asta ar putea provoca un război dintre Ucraina şi regiunea separatistă din stânga Nistrului.
Analistul politic Oazu Nantoi a menţionat că declaraţia celor de la Tiraspol are un caracter periculos.
"Această declaraţie poate fi interpretată în două versiuni: cei de la Tiraspol sunt conştienţi de vulnerabilitatea regimului, ei sunt în panică. Al doilea scenariu e mai grav: dacă e să admitem că Rusia nu ar renunţa la scenariu cu Novorossia, s-ar putea ca să fie doar o atenţionare pentru statele invecinate cu Moldova. Pericole există. Trupele ruseşti sunt pe teritoriul Moldovei din 1992", a menţionat el.
De acceaşi părere este şi preşedintele Asociaţiei Promo-Lex, Ion Manole, care afirmă că într-un asemenea caz ar avea de suferit oamenii simpli.
"Totul este posibil. Pericolul cel mai mare este că Moldova nu este gata sa facă faţă unor astfel de provocări. Iar cel mai rău e că vor avea de suferit oamenii simpli", a spus Ion Manole.
Pe de altă parte, fostul membru la Comisia Unificată de Control, Ion Leahu, accentuează că Moldova nu ar trebui să se implice într-un conflict străin.
"Noi nu aprindem focul, nu participăm la acest conflict", a zis Ion Leahu.
Alţi experţii nu exclud însă că, de fapt, administraţia separatistă ar pregăti provocări, la indicaţia Moscovei.
"Situația este extrem de periculoasă pentru Republica Moldova și se cere o maximă mobilizare vigilență și coerență în activitatea guvernării noastre. În situația în care sancțiunile impuse de occident nu au un efect imediat eu nu exclud că Putin ar putea să purceadă la alte acțiuni agresive inclusiv de pe teritoriul Republicii Moldova", a enunţat analistul politic, Oazu Nantoi.
"Cei de la Tiraspol nu fac nimic singuri, ei fac ce face Federația Rusă. Dacă întradevăr începe un conflict cu implicarea forțelor din Transnistria, Chișinăul nu va fi întrebat dacă vrea să fie implicat sau nu, dar pot fi consecințe destul de grave", a adăugat doctorul în drept, Vitalie Gămurari.
Declaraţia autorităţilor separatiste de la Tiraspol vine după ce Ucraina a început să sape un şanţ la frontiera cu raioanele de est ale Moldovei. Astfel Kievul vrea să blocheze accesul tehnicii militare din regiunea separatistă, dar şi a mărfurilor de contrabandă. Şanţul urmează să se întindă pe o lungime de 450 de kilometri, de-a lungul hotarului.