La un an de la plecarea din PCRM, Dodon numără bobocii şi îşi face planuri noi
Liderul Socialiştilor, Igor Dodon, a prezentat astăzi bilanţul activităţii formaţiunii, la un an de la plecarea sa din PCRM. El susţine că cel mai important succes al partidului este deblocarea crizei politice şi alegerea şefului statului. Igor Dodon a declarat că, în continuare, îşi propune înlăturarea Partidului Liberal de la guvernare.
Printre priorităţile formaţiunii, Igor Dodon a enumerat elaborarea unui program alternativ de dezovoltare social-economică, obţinerea prin votul Parlamentului a interzicerii mişcărilor unioniste şi înlocuirea Istoriei Românilor cu Istoria Moldovei, reformatarea actualei guvernări, precum şi consolidarea echipei în teritoriu.
"Am reuşit ca unioniştii să nu obţină funcţii în stat, ca domnul Ghimpu să nu devină speaker, acest lucru este important în contextul dezvoltării Moldovei. Obiectivul nostru este schimbarea unor aspecte ale guvernării, în ceea ce priveşte dezvoltarea economică-socialsită şi înlăturarea lui Ghimpu de la guvernare", a declarat Igor Dodon.
Totodată, liderul socialiştilor a anuţat că grupul deputaţilor neafiliaţi din Parlament a pregătit două iniţiative legislative, potrivit cărora Biroul Permanent ar urma să aibă 15 membri, iar unul să fie delegat de Partidul Socialiştilor.
Publika.md reaminteşte că Igor Dodon a anunţat, pe 4 noiembrie 2011, că părăseşte Partidul Comuniştilor. Împreună cu el, din PCRM au plecat şi deputaţii Zinaida Greceanîi şi Veronica Abramciuc. Ulterior, el a aderat la Partidul Socialiştilor şi a devenit lider al formaţiunii.
După ce Vadim Mişin, Tatiana Botnariuc şi Oleg Babenco au părăsit rândurile comuniştilor, Igor Dodon a anunţat că cele două grupuri îşi unesc forţele pentru a crea o fracţiune în Parlament. Iniţiativa, însă, a fost criticată de liberali şi comunişti. Ulterior, Parlamentul a aprobat modificări la Regulamentul Legislativului, potrivit cărora fracţiunile pot fi create în termen de 10 zile de la constituirea Parlamentului.