Momentul în care maşina cu cei opt tineri este implicată în accident, pe strada Munceşti din Chişinău. VIDEO publicat de MAI
foto: publika.md
Inspectoratul Naţional de Patrulare a publicat imaginile video de la două benzinării, aflate în apropiere de locul în care opt tineri au murit, după ce maşina în care se aflau s-a izbit într-un copac.
Potrivit INP, din imagini se vede clar că automobilul implicat în accident nu era urmărit de nicio maşină a Poliţiei, deşi în presă s-a vehiculat că tinerii ar fi fost urmăriţi de agenţii rutieri.
Una dintre camerele de supraveghere ale unei benzinării surprinde momentul în care automobilul implicat în accident (ora 23:37:50, a ceasului camerei de supraveghere) derapează. Momentul este văzut de angajații benzinăriei și de colaboratorii serviciului de pază, care staționau pe teritoriul benzinăriei.
"La scurt timp după impact (41 de secunde), automobilul celor de la „Berkut” pornește de pe teritoriul benzinăriei (23:38:21), se apropie de șosea, lasă să treacă un automobil care nu oprește lângă locul accidentului (23:38:28), se apropie de locul accidentului, include avertizorul de avarie (23:38:32) și staționează. Luminile avertizorului de avarie au fost prezentate în materialul menționat drept girofarul inclus al patrulei INP", se spune în comunicatul Inspectoratului Naţional de Patrulare.
În noaptea de marţi spre miercuri opt tineri, înghesuiţi într-o maşină, se îndreptau spre Chişinău, pentru a merge la karaoke. La intrarea în Capitală maşina a derapat şi s-a izbit într-un copac de pe marginea drumului. Potrivit informaţiilor preliminare, şoferul ar fi băut înainte să urce la volan, iar maşina avea 200 de km la oră în momentul impactului. Cei opt tineri au decedat, iar astăzi au fost înmormântaţi.
- Încă un accident grav a avut loc noaptea trecută, în Soroca. În maşină erau şapte persoane, o tânără a decedat
- Noi detalii despre accidentul rutier, produs în această noapte pe şoseaua Munceşti, în care au murit opt tineri
- Primăria Chişinău dă câte 10 mii de lei familiilor victimelor accidentului rutier de pe strada Munceşti
- Siguranţa în trafic, în vizorul premierului. Iurie Leancă convoacă o şedinţă a Consiliului Siguranţei Rutiere