Muzeu al operelor mai puţin bune, dar apreciate. Află în ce ţară se găseşte FOTO
Embed:
Chiar şi operele departe de a fi perfecte sau frumoase, sunt apreciate. În Statele Unite, există un Muzeu de Artă Proastă, unde sunt expuse lucrări considerate mai puţin bune.
Muzeul din Boston are trei galerii, care adăpostesc peste 600 de tablouri, inclusiv o pictură cu Monalisa reprezentată drept un transsexual. Odată destinate pentru gunoi, lucrările au fost salvate de un fan al tablourilor ciudate.
În 1994, bărbatul a decis să fondeze muzeul, care acum atrage aproximativ 8.000 de vizitatori pe an. În fiecare lună, galeriile primesc aproximativ câte 20 de lucrări, însă doar cinci dintre acestea sunt alese pentru expoziţie.