Naţionala Moldovei a rămas fără meci amical pe 14 noiembrie
În timp ce majoritatea naţionalelor de fotbal din lume vor disputa meciuri amicale pe 14 noiembrie, zi stabilită de FIFA şi UEFA, jucătorii selecţionatei Moldovei vor sta acasă. Conducerea FMF spune că a încercat să caute un adversar, dar fără succes.
"Antrenorul şi-a dorit un amical cu echipa a doua formată din jucătorii din campionatul intern. Am discutat cu câteva asociaţii, cu România şi cu Rusia. Până la urmă primii au refuzat, iar Rusia şi-a programat alt meci. În februarie sigur, sută la sută, vom avea meci, pentru că este unicul amical rămas înaintea jocurilor oficiale," a spus vicepreşedintele FMF, Radu Rebeja.
Următorul meci oficial, Moldova îl are programat pe 22 martie, cu Muntenegru, la Chişinău. Tricolorii se află pe locul patru în grupa preliminară H, după patru meciuri jucate în care au obţinut câte o victorie şi un egal şi au pierdut două meciuri.