NATO va contracara sistemele balistice nucleare dezvoltate de Rusia prin încălcarea Tratatului INF
Alianţa Nord-Atlantică va aplica măsuri defensive "proporţionate" pentru a contracara acţiunile Rusiei, care încalcă Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF) prin instalarea unor sisteme de rachete nucleare ce pot fi utilizate contra Europei, afirmă Jens Stoltenberg, secretarul general NATO.
"Vom lua decizii proporţionate şi defensive. Dacă vom permite Rusiei să continue încălcarea Tratatului INF, va fi subminată respectarea nu doar a acestui acord, ci a tuturor acordurilor privind controlul armamentului", a declarat Jens Stoltenberg într-un interviu acordat site-ului Politico.eu cu ocazia Forumului Economic Mondial Davos, citează mediafax.ro.
Stoltenberg a acuzat Rusia că "a dezvoltat şi a instalat noi sisteme balistice, mobile, greu de localizat, care pot transporta ogive nucleare şi pot ataca oraşe europene fără prea mult timp de avertizare". Acest lucru înseamnă că s-a redus zona de evitare a utilizării bombelor atomice într-un conflict, a subliniat Stoltenberg.
Reuniunea Consiliului NATO-Rusia are rolul de a fi purtate discuţii "despre Tratatul INF", iar aliaţii din cadrul NATO "vor putea cere Rusiei să revină la respectarea Tratatului într-un mod verificabil şi transparent". "Eu cred puternic în dialogul cu Rusia, mai ales în vremuri dificile, aşa cum sunt cele de acum. Este foarte important să discutăm şi să încercăm să identificăm soluţii politice, întrucât nu vrem o nouă cursă a înarmării. Ştim că nu vrem un nou Război Rece", a insistat secretarul general NATO.
Rusia a instalat sisteme de rachete nucleare pe litoralul Mării Negre, în apropierea frontierei cu Ucraina, conform unor imagini prin satelit obţinute de Institutul Imagesat International. Imaginile surprind sisteme de rachete Iskander instalate într-o bază din Krasnodar, oraş rus situat pe litoralul nordic al Mării Negre, în apropierea frontierei cu Ucraina. Rachetele Iskander au raze de acţiune de până la 500 de kilometri şi pot transporta atât ogive convenţionale, cât şi nucleare.
Rusia continuă să încalce în mod clar Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), a acuzat recent un oficial din cadrul Administraţiei Donald Trump, în contextul negocierilor americano-ruse aflate în curs la Geneva. Diplomaţi americani şi ruşi s-au întâlnit la Geneva pentru a discuta despre Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare, din care preşedintele Donald Trump a anunţat intenţia de retragere a Statelor Unite. "Reuniunea a fost dezolantă deoarece este clar că Rusia continuă să încalce flagrant Tratatul INF şi nu a venit pregătită să explice cum poate reveni la respectarea acordului. Mesajul nostru a fost clar: Rusia trebuie să distrugă sistemul balistic ilegal", a declarat Andrea Thompson, subsecretarul de Stat american pentru Controlul armamentului şi Securitate internaţională.
Rusia va reacţiona simetric în cazul în care Statele Unite vor dezvolta noi tipuri de rachete după eventuala retragere din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), a avertizat în decembrie 2018 preşedintele rus Vladimir Putin, observând că Pentagonul are deja în planul bugetar un proiect balistic. Vladimir Putin a afirmat că, înaintea anunţului preşedintelui Donald Trump privind retragerea SUA din Tratatul INF, Congresul alocase fonduri pentru dezvoltarea unor noi rachete nucleare.
Statele Unite se vor retrage din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF) în 60 de zile în cazul în care Rusia nu va reîncepe să respecte acordul, a transmis în decembrie 2018 secretarul de Stat american, Mike Pompeo. "Statele Unite anunţă astăzi că Rusia a fost găsită vinovată de încălcarea clară a Tratatului INF; vom suspenda obligaţiile noastre în 60 de zile dacă Rusia nu revine la aplicarea totală şi verificabilă a Tratatului", a declarat Mike Pompeo după reuniunea miniştrilor de Externe ai statelor NATO, desfăşurată la Bruxelles. "Aceste încălcări ale Tratatului INF nu pot fi văzute separat de modelul mai amplu al ilegalităţilor ruse pe plan mondial. Lista acţiunilor negative ale Rusiei este lungă: Georgia, Ucraina, Siria, ingerinţe electorale, cazul Skripal şi acum Strâmtoarea Kerci, iar acestea sunt doar câteva", a subliniat Pompeo, atribuind Moscovei responsabilitatea pentru abandonarea Tratatului INF deşi preşedintele Donald Trump a anunţat intenţia retragerii SUA din acest acord.
Rusia încalcă în mod clar Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF) prin dezvoltarea unui nou tip de rachetă, a anunţat Alianţa Nord-Atlantică.
"Aliaţii au concluzionat că Rusia a dezvoltat şi a instalat un sistem de rachete, 9M729, care încalcă Tratatul INF şi generează riscuri pentru securitatea euroatlantică. Susţinem puternic constatarea Statelor Unite că Rusia îşi încalcă obligaţiile asumate în cadrul Tratatul INF", se arată în comunicatul comun al miniştrilor de Externe din cadrul NATO. Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a cerut Moscovei să respecte Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), denunţând acţiunile Rusiei împotriva Ucrainei şi Georgiei.
"Rusia a dezvoltat, a produs şi a testat un nou tip de rachetă. Sunt sisteme mobile care pot fi depistate greu. Rachetele pot transporta ogive nucleare. Şi pot atinge oraşe europene, fără avertismente sau cu avertismente scurte", a declarat Jens Stoltenberg. "Statele Unite respectă în totalitate prevederile Tratatului INF. Nu au fost aduse noi rachete în Europa. Dar avem noi rachete ruse. Rusia trebuie să ia măsuri imediate pentru a asigura respectarea în totalitate a Tratatului INF. Într-un mod transparent şi verificabil", a insistat Stoltenberg.
"Alianţa Nord-Atlantică este un avocat puternic al măsurilor pentru controlul armamentului, pentru a avea cu toţii mai multă siguranţă. Noi vrem dialog cu Rusia, aspirăm la îmbunătăţirea relaţiilor. Dar, pentru a face posibil acest lucru, Rusia trebuie să se conformeze în totalitate angajamentelor internaţionale", a subliniat Stoltenberg.