Nicu Popescu, după întâlnirea cu directorul general pentru vecinătate și extindere al UE: „Am făcut pași enormi pentru a ancora ferm țara noastră în spațiul european”
Şeful diplomaţiei Nicu Popescu, aflat într-o vizită de lucru la Bruxelles, a avut astăzi o întrevedere cu Gert-Jan Koopman, directorul general pentru vecinătate și extindere al UE și echipa sa.
Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, în cadrul întrevederii avute, oficialii au discutat despre pașii necesari pentru a demara negocierile, inclusiv începerea procesului de „screening”, ce constă în evaluarea legislației naționale în raport cu acquis-ul Uniunii Europene.
Vicepremierul Nicu Popescu i-a mulțumit pentru tot sprijinul acordat în procesul de obținerii deciziei pozitive privind lansarea negocierilor de aderare cu țara noastră.
„Am făcut pași enormi pentru a ancora ferm țara noastră în spațiul european al democrației, păcii și securității, același ritm fiind necesar și în continuare”, a declarat şeful diplomaţiei, Nicu Popescu.
De asemenea, în cadrul acestei vizite, ministrul de externe Nicu Popescu a făcut un schimb de opinii cu Stefano Sannino, secretar general al Serviciului European de Acțiune Externă privind aprofundarea în continuare a dialogului cu Uniunea Europeană pe dimensiunea politică și de securitate.
Oficialul moldovean a mai avut întâlniri cu Simon Mordue și Magdalena Grono, consilierii pentru politică externă ai Președintelui Consiliului European, Charles Michel.
Pe canalul de Telegram Publika, găsiți mai multe informații de ultima oră, imagini foto și video din Moldova, dar și din întreaga lume!