O instanţă din România a stabilit că pagina de Facebook este spaţiu public, dar nu privat
Curtea de Apel Târgu Mureş a stabilit, într-o cauză de judecată în contencios administrativ, că pagina de Facebook este spaţiu public, nu privat, scrie Hotnews.ro.
"Reţeaua de socializare Facebook nu poate echivala, sub aspectul controlului mesajelor difuzate cu o căsuţă poştală electronica. Profilul său personal pe Facebook chiar dacă este accesibil doar prietenilor adică unui grup restrâns de persoane, tot public este, oricare dintre "prieteni" putând distribui informaţiile postate de titularul paginii, aspecte pe care reclamantul le cunostea", se arată într-o decizie pronunţată de Curtea de Apel.
Este vorba de un dosar în care fostul director de cabinet al prefectului din Târgu Mureş a contestat o sancţiune primită de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării din cauza unei postări pe pagina personală de Facebook.
În România, cazul este o premieră, însă situaţii similare au fost judecate şi în alte state europene. Justiţia franceză a condamnat în ianuarie 2012 la amendă de 500 de euro un salariat al unui operator Call center care postase pe Facebook expresii injurioase la adresa angajatorului său.