Partidul Democrat din Moldova își decide viitorul. Are loc Congresul extraordinar al formațiunii (LIVE)
Astăzi are loc Congresul IX extraordinar al PDM. Aproximativ 700 de delegați din toate raioanele țării, membri ai Partidului Democrat din Moldova, s-au reunit în această dimineață în Chișinău.
Evenimentul a început cu ceva timp în urmă cu intonarea imnului de stat. În prezent, are loc sesiunea de dezbateri, în cadrul căreia iau cuvântul fruntașii formațiunii, iar președintele interimar al PDM, Pavel Filip, a prezentat raportul de activitate al partidului.
La congres, sunt prezenți invitați de peste hotare, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la Chișinău și reprezentanți ai societății civile.
Pe agenda congresului figurează alegerea noii conduceri a Partidului Democrat, inclusiv o nouă componență a Consiliului Politic Național. De asemenea, în cadrul întrunirii vor fi adoptate unele modificări tehnice la statutul partidului și va fi votată o rezoluție.
Lucrările congresului continuă.