PERICOL pentru copii! Două fetițe s-au electrocutat, după ce au atins un pilon de electricitate din sectorul Râșcani
Un pilon de electricitate a devenit un adevărat pericol pentru copiii care se joacă în curtea unui bloc din sectorul Râșcani al Capitalei. Două fetițe s-au electrocutat aseară, fără a suporta consecinţe grave, după ce au atins pilonul cu mâna. Părinții acestora sunt înspăimântați.
Accidentul a avut loc ieri, în jurul orei 20.00.
"La mine copiii înțeleg ce înseamnă electrocutare. A venit şi mi-a spus că o pișcă, o doare,a început a plânge. Acest pilon e de metal. Ne este frică să lăsăm copii afară", a spus mama unei fetiţe.
"Fetița mi-a spus că o doare mânuța, mămica am pus mâna și am simțit că la mânuță ceva s-a întâmplat. Nu i s-a întâmplat doar fetiţei mele, aici avem topogan și sunt mai mulți copii", a explicat mama altei fetiţe electrocutate.
O altă fetiță de numai cinci ani susține că a pățit la fel câteva zile în urmă. "Am pus și m-a lovit parcă un fulger. Tremuram și surioarei mele i s-a întâmplat așa ceva".
Părinții copiilor spun că s-au adresat de nenumărate ori la administraţia companiei de distribuţie a curentului electric, care însă ar fi cerut bani pentru a rezolva problema.
"Au fost preîntâmpinaţi reprezentanţii de la Union Fenosa, mi s-a spus să plătim 150 de lei şi vor veni să verifice. E ceva public, e datoria lor", a declarat o femeie.
Deocamdată Gas Natural Fenosa nu a venit cu explicaţii pe acest caz.
- Expiră contractul de import al energiei electrice semnat cu furnizorul din Ucraina. Ce îşi propun autorităţile
- Accident grav la Băcioi. Un motociclist a ajuns în stare gravă la spital după ce s-a lovit într-un pilon electric
- Accident de groază la miezul nopţii: Un automobil s-a izbit violent de un pilon, iar doi tineri au ajuns la spital