"Pistorius nu avea dreptul legal de a trage cu arma"
Oscar Pistorius ştia că nu are voie să utilize arma chiar dacă a crezut că hoţii au intrat în locuinţa sa. La această concluzie s-a ajuns în a zecea zi a procesului în care este implicat campionul paralimpic care şi-a împuşcat iubita în ajunul Zilei Îndrăgostiţilor din 2013. Pistorius continuă să pledeze nevinovat în cel mai răsunător caz de omor în care a fost implicat vreun sportiv în ultimii ani.
În a zecea zi de judecată, a fost interogat vânzătorul de la care Oscar Pistorius a procurat arma cu care a fost comisă crima. În condiţiile în care sportivul a declarat că şi-a confundat iubita cu un hoţ, procurorii au făcut un exerciţiu ca să afle dacă viaţa acestuia a fost în pericol în timpul producerii incidentului.
"Vezi doi străini care intră pe geam şi se mişcă prin casa ta. Tu nu-i cunoşti pe aceşti oameni şi nici nu te aştepţi la oaspeţi pentru că e foarte târziu. Puteţi să catalogaţi tipul de ofensă în acest caz?", a întrebat procurorul Gerrie Nel.
"Este vorba despre un grad jos de ofensă asupra proprietăţii", a spus vânzător de arme.
Astfel a fost demonstrat că nu a fost vorba despre singura situaţie legală în care Pistorius a putut utiliza arma şi anume apărarea vieţii proprii. Acest lucru îl confirmă şi faptul că atletul ştia doar că cineva se află în baia din locuinţa sa. Sportivul era conştient de acest fapt în momentul în care a tras câteva focuri, dar continuă să pledeze nevinovat.
În noaptea de 13 spre 14 februarie 2013, Oscar Pistorius a împuşcat de patru ori în direcţia uşii de la baie unde se afla Reeva Steenkamp. Actualul proces a fost numit deja unul dintre cele mai populare evenimente despre care se discută pe internet.
- Procesul de judecată al lui Oscar Pistorius va putea fi transmis în direct de televiziune
- Procesul lui Oscar Pistorius: Campionul paralimpic a pledat nevinovat la acuzaţia de asasinare a iubitei sale
- Nebunie pe reţelele de socializare! Procesul lui Pistorius bate recordurile de popularitate pe Internet