Prima conferință de presă înainte de MECIUL SECOLULUI din box
Floyd Mayweather şi Manny Pacquiao au susţinut prima conferinţă de presă înainte de lupta secolului din box. Cei doi vorbit despre confruntare care se va avea loc pe 2 mai la Las-Vegas. Partida dintre cei doi pugilişti se anunţă a fi cea mai profitabilă din istoria acestui sport.
Pugiliştii Floyd Mayweather şi Manny Pacquiao au început să promoveze lupta de pe 2 mai. Cei doi au susţinut o conferinţă de presă la Los- Angeles în care boxerul american a declarat că această confruntare va fi cea mai spectaculoasă din istorie.
"Această luptă este una pe care lumea nu o poate rata. Este un duel incredibil. Va fi o atmosferă de vis. Muncesc în sală în fiecare zi. Mă dedic în totalitate acestui sport. Mă forţez peste limite, pentru că niciodată nu mi-am dorit să înving atât de mult o luptă în viaţa mea", a spus pugilistul, Floyd Mayweather.
De partea cealaltă, Manny Pacquiao s-a abţinut de la declaraţii incendiare.
"Vreau ca lumea să ştie că Dumnezeu este cel care face dintr-un nimeni un om de valoare. Şi acela sunt eu. Am fost un nimic, iar acum sunt cineva. Toate acestea i le datorez lui Dumnezeu. El m-a binecuvântat", a declarat pugilistul Manny Pacquiao.
La sfârşitul conferinţei de presă, interpretul canadian, Justin Bieber s-a strecurat la poza oficială şi l-a susţinut pe favoritul său, Floyd Mayweather.
Conform contractului, indiferent de cine va câştiga lupta de pe doi mai, Mayweather va încasa 120 de milioane de dolari, iar Pacquiao 80 de milioane.
Floyd Mayweather este neînvins în cariera sa, reuşind să câştige toate cele 47 de lupte. De partea cealaltă, Manny Pacquiao a boxat în 64 de meciuri, având 57 de victorii, cinci înfrângeri, iar două dispute le-a încheiat la egalitate.