Putin a fost desemnat "cel mai dorit burlac din Rusia"
O revistă de celebrităţi din Rusia l-a desemnat pe preşedintele Vladimir Putin ca fiind "cel mai dorit burlac din ţară", la o lună de la anunţul privind divorţul său, scrie rtv.net.
Săptămânalul "Tainî Zvezd" ("Secretele starurilor") susţine că din momentul în care primul cuplu al ţării şi-a anunţat despărţirea la televiziunea naţională, femeile din Rusia şi-au îndreptat privirea asupra liderului în vârstă de 60 de ani.
Totuşi, soţii Putin, care au fost căsătoriţi timp de aproape 30 de ani, nu au înaintat încă oficial actele de divorţ, a precizat secretarul de presă al preşedintelui, în urma apariţiei şefului statului pe coperta revistei, în calitate de "cel mai dorit burlac".
Presa a scris, în urmă cu mai mulţi ani, că Putin avea de gând să se însoare cu fosta gimnastă Alina Kabaieva, dar şi că ar fi avut o relaţie cu spioana Anna Chapman. Vladimir şi Ludmila Putin s-au căsătorit în 1983 şi au împreună două fete.