Raioanele conduse de PLDM au primit sume mai generoase din bugetul de stat
Raioanele conduse de liberal-democraţi au beneficiat de subvenţii generoase din bugetul de stat pentru anul viitor. Astfel, sumele alocate acestor raione ajung, pe alocuri, până la 200 de milioane de lei. Mărimea subvenţiilor este mai mică, însă, în cazul raioanelor conduse de reprezentanţi ai PCRM.
Majoritatea raioanele conduse de PLDM s-au bucurat, anul acesta, de sume generoase din partea Bugetului de stat. Astfel, raionul Hânceşti a obţinut aproape 200 de milioane de lei, raionul Ungheni - 179 de milioane de lei, raionul Sângerei - peste 153 de milioane, iar Străşeni - peste 143 de milioane de lei.
La polul opus, cu cele mai mici finanţări, se numără raioanele conduse de comunişti. Astfel, raionul Donduşeni a primit aproape 60 de milioane de lei, Taraclia - 64 de milioane de lei, raionul Ocniţa - peste 70 de milioane, iar raionul Dubăsari - aproape 88 de milioane.
Totuşi, ceva mai bine stă situaţia în raionul Anenii Noi, şi el condus de PCRM, dar care a primit din partea statului aproape 120 de milioane de lei. De finanţări generoase din partea bugetului de stat se bucură şi alte raioane.
Astfel, raioanele Ialoveni şi Cantemir, conduse de PL, au beneficiat de sume de peste 154 de milioane şi, respectiv, 114 milioane de lei. Iar raioanele Ştefan Vodă şi Nisporeni, conduse de democraţi, au primit peste 124 de milioane şi respectiv peste 122 de milioane de lei.