Retrospectiva politică: Şedinţă comună Parlament-Guvern, vizita premierului polonez la Chişinău şi o nouă întrevedere între Carpov şi Ştanski
Guvernul şi Parlamentul s-au întrunit marţi, pentru a stabili priorităţile miniştrilor şi deputaţilor pentru această sesiune. Este vorba despre continuarea proiectelor de legi cu privire la relaţia cu Uniunea Europeană, dar şi reformarea Justiţiei şi a Procuraturii.
Tot marţi, Partidul Liberal a înregistrat un proiect de lege prin care cere excluderea başcanului Găgăuziei, Mihail Formuzal, din componenţa Guvernului. Decizia vine în urma implicării guvernatorului în organizarea referendumurilor declarate ilegale de autorităţile Moldovei.
În această săptămână, premierul Poloniei, Donald Tusk,a efectuat o vizită de câteva ore la Chişinău. Oficialul a avut doar o singură întrevedere, cu premierul Iurie Leancă. În cadrul întâlnirii, oficialul polonez a subliniat că dintre toatele ţările membre ale Parteneriatului Estic, Republica Moldova este cea mai pregătită să semneze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.
Vineri, vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov, a avut o întrevedere cu şeful departamentului de externe de la Tiraspol, Nina Ştanski. Discuţiile au fost despre pregătirile primei runde de negocieri în formatul „5+2”, din acest an, dar şi despre situaţia celor opt şcoli din regiunea transnistreană.