Schimb de acuzații între Mihai Ghimpu și Dumitru Diacov pe marginea subiectului plecării soldaților moldoveni la Moscova
"În spatele deciziei pe care a luat-o Ministerul Apărării privind neparticiparea ostașilor Republicii Moldova la parada de 9 mai de la Moscova stă președintele interimar Mihai Ghimpu. Această acțiune are o miză pronunțată în electorat și îndreptată pentru mobilizarea alegătorilor". Declarația a fost făcută azi, 21 aprilie, pentru UNIMEDIA de către președintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov.
"Eu cred că domnul Diacov tot din punct de vedere al electoratului a spus acest lucru. El s-a gândit la electoratul lui ca să-l audă care e poziția dumnealui", a precizat în replică Mihai Ghimpu, pentru UNIMEDIA.
Diacov a mai spus că decizia adoptată este una foarte bine gândită și va pune Republica Moldova într-o situație foarte incomodă luând în considerație straduința liderului PDM, Marian Lupu, de a menține un dialog cu Federația Rusă, dar și intenția premierului Vlad Filat de a se întâlni cu omologul său rus, Vadimir Putin, pentru a discuta despre problemele Republicii Modova.
Mihai Ghimpu a mai precizat în acest sens că situația este mult delicată atât pe plan economic, dar și politic, referindu-se la situația financiară în care se află Armata Națională, adăugând că "după guvernarea comunistă toate instituțiile stau pe burtă". "Nu este vorba despre o mie, două, zece mii de lei. Sunt bani serioși", a adăugat președintele interimar.
Întrebat dacă partidul în fruntea căruia se află ar putea aloca niște bani pentru susținerea finaciară a ostașilor pentru ca totuși soldații moldoveni să poată participa la parada de la 9 mai de la Moscova, Mihai Ghimpu a spus: "Cei care au bani mulți mai bine ar da cetățenilor noștri săraci, care mor de foame, dacă sunt așa bogați".
Pentru ca ostașii Republicii Moldova să meargă la parada de la Moscova, țara noastră ar trebui să suporte cheltuieli de 400 mii lei, mai informează UNIMEDIA.