Tot mai mulţi părinţi vor să schimbe sexul copiilor lor
În ultima perioadă tot mai mulţi părinţi din Statele Unite şi Europa fac demersuri pentru a schimba sexul copiilor lor scrie Vesti.ru. Experţii avertizează, însă că această acţiune poate schimba radical viaţa copilului şi nu trebuie întreprinsă în grabă.
"Tulburare a identităţii de gen" se întâlneşte la unul din 10 mii de copii, potrivit unei statistici publicate în Jurnalul medical de Pediatrie din Statele Unite. Medicii spun că această tulburare nu poate fi depăşită fără tratament. Situaţia este dificilă atât pentru copii cât şi pentru părinţi.
"A luat puţin timp până să accept că nu am un fiu şi că niciodată nu l-am avut ci am o fiică", a declarat o doamnă.
Cercetările sugerează că aceşti pacienţi ar putea avea structura creierului asemănătoare cu cea a persoanelor de sex opus. Potrivit medicilor unii copii se confruntă cu abuzuri fizice şi verbale din partea părinţilor, sunt predispuşi la stres, depresie sau tentative suicidare.
"Am forţat-o să îndeplinească un rol care nu era al ei. Am forţat-o să fie baiat când de fapt este fetiţă. Este un abuz, mi-am abuzat fetiţa", a menţionat o mamă.
După ce copilul a fost diagnosticat cu tulburare a identităţii de gen, medicul împreună cu părinţii poate decide aplicarea tratamentului hormonal de schimbare de sex. Acesta constă în injecţii sau implantarea subcutanată a unor substanţe. Experţii declară că probelemele în cazul copiilor cu tulburare a indentităţii de gen, dispar atunci când ei au parte de tratament şi consiliere.