Vaccinul anti-COVID-19 sau testarea săptămânală obligatorii în SUA
Vaccinul anti-COVID-19 sau testarea săptămânală vor fi obligatorii în companiile americane care au mai mult de o sută de angajaţi.
Noua regulă se regăseşte într-un plan al preşedintele SUA, Joe Biden, privind combaterea pandemiei. Firmele care nu se vor conforma, vor fi obligate să plătească amenzi de 12 mii de dolari pentru fiecare angajat nevaccinat.
De asemenea, toţi angajaţii guvernamentali şi cei care fac afaceri sub contract cu guvernul federal vor fi obligaţi să se imunizeze. Angajaţii federali au la dispoziţie 75 de zile pentru a se vaccina sau riscă să fie concediaţi. La fel şi angajaţii din învăţământ şi cei din sistemul medical.
"Nu este vorba despre libertate sau despre dreptul la propria alegere. Vorbim despre decizia de a ne proteja pe noi şi pe cei din jur. De a proteja oamenii cu care lucrăm, pe cei pentru care ne facem griji şi pe care îi iubim."
Intervenţia lui Joe Biden vine în contextul creşterii alarmante a numărului de cazuri noi de COVID-19, mai ales că în timpul campaniei electorale a promis să pună capăt pandemiei.