(VIDEO) Un taximetrist, reţinut în curtea unei şcoli din Chişinău. Ce avea aceasta în maşină
Un taximetrist originar din Edineț, a fost reținut în curtea unei școli din sectorul Ciocana al Capitalei. În urma perchezițiilor, autoritățile au confiscat droguri care pe piaţa neagră valorează peste 300.000 de lei.
Potrivit poliţiei, această sumă reprezintă valoarea estimată a celor peste 0,5 kilograme de droguri de tip PVP (cristale albe sau roz, cunoscute sub denumirea de "sare", care pot provoca paranoia sau halucinații, cu potențial de automutilare a consumatorului) pe care bărbatul cu vârsta de 25 de ani le ridica din ascunziș, în timpul reținerii. Bărbatul le ridica în cantități mari după care le diviza curierilor pentru a satisface comenzile clienților dintr-un magazin cu activitate online, aflat pe rețeaua Telegram.
De asemenea, poliţia spune că a fost reținut și un bărbat cu vârsta de 50 de ani, cu rol de curier, care preluase o doză de 50 de grame din ascunzișul în care anterior le plasase taximetristul și pe care le păstra într-un pachet de țigări. Acesta, la rândul său, urma să le distribuie drogurile clienților care comandaseră produsele din magazinul online.
Totodată, oamenii legii precizează că pe lângă confiscarea drogurilor, mașina taximetristului a fost ridicată în vederea aplicării sechestrului și ulterioarei confiscări în folosul statului.
Investigațiile continuă, timp în care cei doi învinuiți beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.