Zdob şi Zdub numărul 7 în cea de-a doua semifinală a concursului Eurovision
Trupa Zdob şi Zdub va evolua, astăzi, 12 mai, în cea de-a doua semifinală a concursului Eurovision, care are loc la Dusseldorf, Germania. În urma tragerii la sorţi, reprezentanţii ţării noastre vor intra în competiţie cu numărul 7.
Tot astăzi vor evolua şi reprezentanţii României şi ai Ucrainei. În prima semifinală Eurovision 2011, au participat 19 ţări. În urma votului telespectatorilor şi a unui juriu de specialitate, doar 10 ţări au intrat în finală. Este vorba de Serbia, Lituania, Grecia, Azerbaidjan, Georgia, Elveţia, Ungaria, Finlanda, Rusia şi Islanda.
În marea finală de sâmbătă, 14 mai, când va fi ales câştigătorul acestei ediţii a concursului, vor participa 25 de ţări.
Amintim că candidatul la funcţia de primar al Chişinăului din partea PSD, Sergiu Coropceanu, va oferi premiul de un milion de lei trupei "Zdob şi Zdub", dacă aceștia vor câştiga concursul european "Eurovision.