Zi de DOLIU. Astăzi se împlinesc 72 de ani de la cel de-al doilea val de deportări staliniste
foto: chișinău.md
„Acești 35 de mii de oameni sunt o parte din zecile de milioane de victime, provocate de-a lungul anilor de regimul autoritar stalinist. Pentru noi ei sunt bunicii sau părinții cuiva, care nu s-au mai întors acasă. Sunt copiii născuți departe de patrie, preoții, învățătorii și gospodarii satelor noastre, cărora li s-a luat tot ce au agonisit. Mulți dintre ei, nici până astăzi, nu au reușit să-și facă dreptate și să-și restituie bunurile.Al doilea val de deportări a arătat fața reală a regimului totalitar: drepturile oamenilor au fost călcate în picioare, indiferent de etnie și limba pe care o vorbeau, fiind instaurate frica și controlul total asupra societății. La peste 70 de ani distanță, datoria noastră e să-i ajutăm pe supraviețuitorii deportărilor și, mai ales, să nu uităm ororile acelor vremi. Memoria vie este singura garanție că asemenea crime nu se vor mai întâmpla și că Omul va rămâne mai important decât orice mașinărie statală.” a declarat șefa statului.
Totodată, viceprimarul Angela Cutasevici, alături de alți reprezentanți ai municipalității au depus astăzi flori la Monumentul „Trenul Durerii" din Scuarul Gării, pentru comemorarea victimelor celui mai mare val al deportărilor staliniste, la care a fost supus poporul nostru în noaptea de 6 spre 7 iulie 1949.
Victimele deportărilor sunt comemorate în fiecare an, pe data de 6 iulie.