10 beneficii ale oului de prepeliţă. Ce boli pot fi tratate
În opinia specialiştilor, hrana de calitate este un factor hotărâtor, care inflenţează în bine starea de sănătate.
Hrana sănătoasă, de calitate, menţine sănătatea şi încetineşte procesul de îmbătrânire. Există însă alimente, bogate în substanţe hrănitoare, recunoscute pentru efectele lor incontestabile asupra sănătăţii, consumate foate rar de români sau omise din hrana lor cotidiană. Din această categorie face parte şi oul de prepeliţă.
Comparativ cu oul de găină, cel de prepeliţă are o compoziţie mult mai complexă în principii active: Acesta conţine de 5 ori mai mult fosfor, de 7,8 ori mai mult fier, are de 6 ori mai multă vitamina B1 şi de 15 ori mai multă vitamina B2. Pe cât este de mic, oul de prepeliţă conţine, de asemenea, întregul complex de vitamine: A, B, D3, E, alături de minerale esenţiale, precum calciu, zinc, potasiu şi sulf.
„Efectele miraculoase produse de oul de prepeliţă în organism, ne spune Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie, se datorează proteinelor de calitate superioară din ou, glucidelor speciale nepericuloase în diabet sau în alte boli în care glucidele sunt interzise, aminoacizilor esenţieli şi factorilor antialergici. La fel de valoroase sunt şi enzimele anticolesterol, care curăţă vasele sanguine de depunerile de colesterol, inclusiv pe cele foarte fine, la nivel cerebral. Din aceste motive oul de prepeliţă este un ou dietetic".
Ce beneficii aduce organismului oul de prepeliţă
O cură cu ouă de prepeliţă tratează un număr impresionant de boli şi îmbunătăţeşte calitatea vieţii bolnavilor cronici. Există numeroase motive ca să consumaţi, fără teamă, ouă de prepeliţă:
1.Tratamentul cu aceste tonice ajută inima să funcţioneze normal. În cazul sclerozei coronariene, specialiştii recomandă o cură cu 240 de ouă.
2. Datorită conţinutului generos de carotenoide, de luteină şi de zeaxantină, substanţe care sunt absorbite uşor de organism, ouăle de prepeliţă previn degenerescenţa maculară.
Totodată, datorită acestor substanţe antioxidante, consumul unui ou pe zi, reduce riscul de cataractă.
3. Revigorează organismul după perioade de stres şi de epuizare.După eforturi susţinute, cura cu aceste ouă îmbunătăţeşte funcţionarea organelor slăbite şi tonifică întregul organism. În acest caz, este indicată cura cu 240 de ouă.
4. Recomandate după o intervenţie chirurgicală. Terapia este eficientă şi în cazul bolnavilor care au suferit o intervenţie chirurgicală sau au făcut un tratament chimioterapic.
5. Îmbunătăţesc memoria. La toate categoriile de vârstă, şi îndeosebi la vârstnici, oul stimulează memoria şi protejează celulele nervoase.
6. Pentru tulburări gastroindustriale. O cură cu 120 de ouă de prepeliţă îmbunăţeşte digestia şi reglează aciditatea gastrică. În schimb, pentru bolnavii de ulcer, specialiştii recomandă o cură cu 240 de ouă.
7. Beneficii pre şi post natal. Un astfel de tratament, pre şi post natal, vine în ajutorul viitoarelor mame, deoarece le ajută să nască mai uşor, iar după naştere acestea pot să alăpteze un interval mai mare de timp.
8. Efecte foarte bune pentru hepatici. Terapia cu astfel de ouă dă rezultate foarte bune şi în cazul bolnavilor de dischinezie biliară şi de ficat.
9. Tonice pentru bolnavii TBC. Pentru o vindecare sigură, susţin specialiştii, ţesuturile plămânilor trebuie îmbogăţite cu siliciu.
În acest caz, există o alternativă la îndemâna bolnavilor: pulberea de coji de ouă proaspete de prepeliţă. O lingură din această pulbere şi sucul de la trei lămâi mari se amestecă şi se păstrează la frigider timp de trei zile. După aceea, se bea câte o linguriţă din această licoare de două ori pe zi, timp de 6 luni.
10. Cură şi pentru supraponderali. Terapia vine şi în ajutorul persoanelor supraponderale, care au probleme cu imunitatea şi cu nivelul crescut al zahărului din sânge.
Pentru alte boli. În acelaşi timp, cura cu ouă de prepeliţă este indicată într-o varietate de boli: afecţiuni circulatorii, gută, diabet, boli nervoase, astm broşic, rinită alergică, erupţii cutanate, tuse, sinuzită, eczeme, amigdalită, osteoporoză, spasmofilie, guşă, hipertensiune arterială, impotenţă sexuală.
Cura pentru copii
La copii, consumul de ouă este recomandat pentru echilibrul fizic şi psihic şi pentru îmbunătăţirea coeficientului de inteligenţă. De asemenea, o cură de 120 de ouă ameliorează metabolismul şi stimulează creşterea.
Cura pentru vârstnici
Pentru această categorie de vârstă, cura cu 240 de ouă combate procesul degenerativ, ajută memoria şi fortifică organismul.
Cum se face o cură?
Există mai multe scheme de tratament, în funcţie de vârstă şi de afecţiune. În timpul curelor, se evită consumul de alcool. De obicei, ouăle de prepeliţă proaspete se consumă crude, dimineaţa, în locul cafelei. Specialiştii recomandă mai multe cicluri de cură de 60, 90, 120 şi 240 de ouă.
Când este gătit, oul de prepeliţă pierde din valoarea nutritivă şi îndeosebi din cea terapeutică.
Cura de 60 de ouă pentru un interval de 30 de zile. Este recomandată adulţilor şi copiilor cu vârste cuprinse între un an şi 3 ani (zilnic, câte două ouă).
Cura de 60 de ouă pentru un interval de 20 de zile. Este recomandată copiilor cu vârste cuprinse între 4 şi 7 ani (se consumă câte 3 ouă pe zi).
Cura de 90 de ouă pentru un interval de 30 de zile este benefică pentru copiii cu vârste cuprinse între 8 şi10 ani (câte 3 ouă pe zi), scrie click.ro
Cura de 120 ouă pentru un interval de 26 de zile se recomandă adulţilor şi adolescenţilor cu vârste între 16 respectiv 18 ani.
Cura de 240 de ouă în 50 de zile se administrează doar adulţilor.
În primele două zile se iau câte trei ouă pe zi, în ziua a 3-a se iau patru ouă; din ziua a cincea până-n ziua a 48-a, se administrează câte cinci ouă; în a 49-a zi se iau trei ouă, în a 50-a zi-două ouă.
Recomandare
Cine nu suportă să bea ouăle de prepeliţă crude, să le amestece cu puţină miere, cu suc de fructe sau cu ceai.