10 familii care au copii cu sindromul Down au participat la jocuri sportive
Sfârşitul lui octombrie i-a prins pe "Copiii soarelui" într-o competiţie sportivă frumoasă. Sâmbătă, 10 familii care au copii cu sindromul Down şi-au dat întâlnire în incinta stadionului Zimbru din Capitală şi au participat la o conferinţă interactivă, după care s-au întrecut la dans pe ritmurile muzicii.
Familia Puşcaşu din Capitală are o fetiţă de nouă ani. Naşterea unui copil special a fost o încercare grea pentru toţi membrii. Părinţii încearcă să o înscrie pe micuţă la cât mai multe activităţi.
"Ne trebuie foarte multă putere, foarte multă dragoste. Ea e inima noastră, e soarele nostru, ne face pe toţi mai buni", a spus Victoria Pușcașu, locuitoare a municipiului Chişinău.
"De multe ori întâmpinăm greutăţi şi la şcoală că sunt unele impedimente şi profesorii nu au când să se ocupe de ei şi am vrea ca statul să aloce nişte resurse pentru educatori speciali sau profesori de sprijin", a menționat Iurie Pușcașu, locuitor al municipiului Chişinău.
De la mic la mare, fiecare a participat în jocurile fizice şi logice. Familiile spun că astfel de evenimente sunt binevenite, mai ales că micuţii sunt foarte des discriminaţi:
"Ne-am ciocnit de foarte multe, dar am aplecat capul în jos. Îi lămurim un pic mai mult ca să nu atragă atenţia la tot ce se face împrejur, dar să ne asculte pe noi".
"Nu este uşor deloc, este foarte greu de lucrat cu aşa copii, ei necesită mai multă atenţie de lămurit, de repetat".
Copiii Soarelui au fost susţinuţi şi de doi ciclişti din Franţa:
"Eu cred că acest eveniment este foarte important pentru că micuţii şi părinţii pot să fie uniţi",
"Noi credem că lumea trebuie să fie unită prin asociaţii ca aceasta şi alte ONG-uri care susţin aceşti oameni",
Evenimentul a fost organizat cu scopul de a sensibiliza populaţia şi de a promova sportul în rândul copiilor care suferă de sindromul Down.
"Suntem în luna octombrie, luna conştientizării şi informării cu sindromul Down. Este acelaşi copil, doar că se dezvoltă mai lent", a declarat Ala Burlaca, preşedintele Asociaţiei Sunshine.
"Am organizat o masă rotundă pentru a activa părinţii care au copii cu dizabilităţi - mie îmi place să zic cu abilităţi diferite - şi pentru a identifica necesităţile lor în relaţia copil-părinte", a precizat Anatolie Cojocari, director of Național Special Olympics Moldova.
Activităţile sportive au fost organizate de Federaţia Moldovenească de Fotbal şi Asociaţia Obştească Sunshine. Cele mai recente statistici arată că în ţară sunt aproape 600 de persoane cu sindrom Down.