10 miliarde de dolari în doar 36 de ore. CERERE record pentru produsul Tesla
Tesla Motors Inc a declarat că, pentru noul său sedan electric Model 3, comenzile au ajuns la 253.000 în primele 36 de ore -- o demarare în trombă pentru primul vehicul produs în serie de companie. Totuşi clienţii nu vor putea intra în posesia maşinilor decât peste 18 luni şi chiar mai târziu.
Elon Musk, managerul executiv al Tesla, a anunţat pe contul său de Twitter că Model 3, care va intra în producţie la sfârşitul anului 2017, se va vinde la un preţ mediu de 42.000 de dolari americani.
Aceasta presupune că suma totală ale cererilor iniţiale de vânzare cu amănuntul va ajunge la 10,6 miliarde.
Interesul sporit, incitat în parte de postările dese pe Twitter ale lui Musk, ar putea majora şi preţul acţiunilor Tesla. Din februarie acestea au crescut cu 60% până la 237,59 dolari bucata, relatează Reuters.