10 oameni au ajuns la spital în numai 24 de ore, după ce au mâncat ciuperci.
În numai 24 de ore, zece oameni au fost internaţi în spital, după ce au mâncat ciuperci. În majoritatea cazurilor, persoanele intoxicate au cerut ajutorul medicilor doar după ce starea lor s-a agravat. O familie originară din satul Truşeni a fost internată, ieri, în secţia Toxicologie a spitalului numărul 3 din Chişinău.
Trei membri ai familiei Lupaşcu s-au zbătut între viaţă şi moarte după ce au mâncat ciuperci. Acum, membrii familiei spun că pofta de ciuperci le-a pierit pentru toată viaţa.
Medicii recomandă tuturor celor care s-au intoxicat cu ciuperci să se adreseze la spital pentru a urma un tratament de dezintoxicare şi în niciun caz să nu încerce să se trateze acasă.
Potrivit medicului toxicolog, Galina Puşcuţa, primele simptome ale intoxicării cu ciuperci sunt greaţa, voma şi diareea.
În ultimele două săptămâni, la secţia toxicologie de la Spitalul "Sfânta Treime" au primit tratament în jur de 30 de oameni, după ce au făcut intoxicaţie cu ciuperci.