10 sfaturi pentru conservarea bateriei noului iPhone 4S
Lansat în unele ţări pe 14 octombrie, iPhone 4S nu a fost scutit de controverse. Principala problemă cu care s-au confruntat utilizatorii care au cumpărat terminalul a fost viaţa scurtă a bateriei. Jurnaliştii de la „The Huffington Post" au publicat o listă cu 10 sfaturi care ar putea ajuta bateria să supravieţuiască pentru mai mult timp.
1. Închideţi setările zonale - telefonul îşi caută în permanenţă locul unde se află pentru a schimba ora, în funcţie de fusul orar, şi a oferi alte informaţii locale. Mai mulţi utilizatori au lansat teoria că aceasta ar fi principala cauză a duratei de viaţă scurtate a lui iPhone 4S, deoarece telefonul funcţionează practic în permanenţă. Pentru a opri această setare, utilizatorii trebuie să intre în meniul Settings - Location Services - System Services - Setting Time Zone şi să închidă setarea din urmă.
2. Închideţi notificările din partea aplicaţiilor - multă lume instalează aplicaţii diverse şi nu realizează că acestea trimit notificări şi, în plus, telefonul caută actualizări în permanenţă pentru unele dintre ele. Dacă nu doriţi această opţiune, o puteţi opri din meniul Settings - Notifications - Notification Center. Aceasta din urmă poate fi închisă.
3. Modificaţi setările de luminozitate - ecranul luminat la maximum consumă foarte mult bateria, iar o luminozitate medie nu înseamnă neapărat una lipsită de calitate, ci poate o oră în plus de baterie. Opţiunea poate fi modificată din Settings - Brightness.
4. Blocaţi telefonul automat - cea mai la îndemână setare este automatizarea blocării telefonului, pentru a-l nu uita pe masă în versiunea lui „pornită". În momentul când telefonul este blocat, el consumă mult mai puţină baterie, deoarece ecranul nu este luminat, iar unele aplicaţii intră în stand-by. La această opţiune se ajunge prin Settings - Auto-Lock, unde se modifică timpul de blocare automată în funcţie de preferinţele fiecăruia.
5. Opriţi localizările zonale pentru aplicaţiile care nu le folosesc - nu toate aplicaţiile au nevoie să ştie unde sunteţi de fiecare dată. Şi, în plus, localizarea poate fi făcută de utilizator în momentul scrierii unui mesaj pe Facebook sau pe o altă reţea de socializare. Se ajunge la opţiune prin Settings - Location Services. În momentul ajungerii în meniul Location Services nu trebuie închisă întreaga setare, ci luată fiecare aplicaţie la rând şi selectată opţiunea „off" pentru cele care nu au nevoie de localizare.
6. Opriţi opţiunea „Ridicaţi ca să vorbiţi" pentru Siri - opţiunea „Raise to speak" permite utilizatorilor să-l activeze pe Siri doar ridicând telefonul la ureche. Această opţiune nu este neapărat folositoare, aşa că poate fi dezactivată din Settings - General - Siri - Raise to Speak.
7. Dezactivaţi opţiunea „push e-mail" - cei mai mulţi dintre utilizatori nu au nevoie ca mail-urile lor să apară în telefon în momentul când au fost primite. Astfel, opţiunea de „împingere" a mesajelor, împreună cu alertele aferente, reduc semnificativ durata de viaţă a bateriei. Pentru cei care doresc să îşi verifice mail-ul din când în când şi nu în permanenţă, opţiunea poate fi accesată din Settings - Mail, Contacts, Calendars - Fetch New Data - Push - Off. Apoi, puteţi stabili la cât timp va fi reîmprospătată căsuţa de mail pentru a vă oferi ultimele actualizări.
8. Verificaţi aplicaţiile din fundal - în momentul lansării sistemului de operare iOS 4, Apple a permis deschiderea mai multor aplicaţii în acelaşi timp. Mulţi utilizatori uită să le închidă, telefonul funcţionând la capacitate maximă pentru mult timp. Acestea se închid printr-un proces puţin mai greu: În momentul când telefonul este deschis şi deblocat se apasă butonul de start de două ori şi apare o bară cu patru iconiţe - se apasă cu degetul pe una din iconiţe până când încep să „tremure" - mutaţi-le în partea dreaptă pentru a vedea alte aplicaţii pornite - opriţi-le cu ajutorul iconiţei minus.
9. Opriţi opţiunea Wi-Fi - nu tot timpul aveţi nevoie de găsirea unei reţele de internet, iar pornirea conexiunii este o operaţiune care costă minute bune de viaţă a bateriei. Settings - Wi-Fi - Off.
10. În cele din urmă, dacă toate cele de mai sus nu au folosit, „The Huffington Post" recomandă un drum până la reprezentanţele Apple.
- Aplicaţiile Android sunt mai populare decât cele Apple
- Compania americană Apple a fost devansată de Samsung
- Control vocal în loc de telecomandă - noul serviciu lansat de cei de la Apple
- Posesorii iPhone 4S se plâng că bateria nu ţine prea mult. Apple încă nu are o explicaţie
- Apple ar putea renunţa la Google Maps