10 sfaturi simple pentru sporirea securităţii dispozitivelor Mac
Specialiştii companiei de securitate IT Kaspersky au înregistrat, în primele opt luni ale acestui an, aproape o mie de atacuri unice care au vizat dispozitive Mac, iar riscul de infectare calculat de experţi s-a situat la 3%, mult mai mic decât cel la care sunt userii altor sisteme de operare. Chiar şi în aceste conditii, înmulţirea ameninţărilor la adresa OS X este o tendinţă clară şi demonstrată.
Kaspersky Lab precizează că utilizatorii de OS X din Germania şi SUA au fost cele mai predilecte ţinte ale atacurilor în perioada 2013-2014 (66 000 de detecţii), în clasament regăsinde-se şi Marea Britanie, Canada, Spania, Italia şi Australia (cu până la 7 700 de detecţii în total).
Specialiştii de la Kaspersky afirmă ca backdoor-ul Callme reprezintă cel mai important malware (descoperit de compania de securitate IT) pentru sistemul de operare al Apple. Callme oferă acces de la distanţă la un dispozitiv şi poate fura contactele utilizatorului. De asemenea, Laoshu este un alt backdoor periculos cu "dedicaţie" OX x, el putând realiza capturi de ecran din minut în minut. Nu în ultimul rând, Ventir este un cod maliţios care oferă clandestin funcţii de control de la distanţă şi poate înregistra tastele apasate de utilizator, scrie Hit.ro.
10 sfaturi pentru sporirea securităţii dispozitivelor Mac:
- Creează un cont non-admin pentru activităţile tale zilnice
- Utilizează un browser web care conţine sandbox şi care este recunoscut pentru capacitatea de a repara rapid problemele de securitate
- Dezinstalează programul independent Flash Player
- Dezinstalează programul Java
- Rulează "Actualizările de software" şi instalează pachetele de corecţie pentru dispozitiv, imediat ce actualizările sunt disponibile
- Utilizează un program de administrare de parole pentru a preîntampina atacurile de tip phishing
- Opreşte funcţiile Ipv6, AirPort şi Bluetooth atunci când nu le mai utilizezi
- Activează criptarea full-disk
- Actualizează Adobe Reader la cea mai recentă versiune
- Instalează o soluţie de securitate solidă