10 troleibuze noi din Belarus vor ajunge la Chişinău în această săptămână
Alte 4 troleibuze noi, livrate de Belarus, în cadrul proiectului de achiziţionare a 102 de unităţi de transport, vor ajunge astăzi, 12 septembrie, la Chişinău. Despre aceasta a anunţat directorul Regiei Transport Electric, Gheorghe Morgoci, în cadrul şedinţei de azi a Primăriei.
Potrivit directorului RTEC, cele patru troleibuze se află acum în Ungheni, şi se preconizează să ajungă în Capitală din minut în minut.
Totodată, încă şase troleibuze au fost transportate deja, pe teritoriul Ucrainei, iar timp de una, două zile, vor ajunge la locul de destinaţie, în Chişinău.
Amintim că până la sfârşitul lunii august, toate cele 102 de troleibuze, cumpărate de Primăria Capitalei, urmau să ajungă în parcurile Regiei Transport Electric din Capitală. Până în acest moment, au fost primite şi puse în circuit doar 68 de troleibuze.
Achiziţia troleibuzelor a fost posibilă datorită unui împrumut, în valoare de 10 milioane de euro, acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Banca Europeană de Investiţii. Banii trebuie rambursaţi timp de zece ani, dobânda fiind de 5 la sută, cu o perioadă de graţie de doi ani.
Social