100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Parlamentul României se va reuni în şedinţă solemnă pentru a marca momentul
Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului din România au decis marţi ca în 27 martie Parlamentul să se reunească în şedinţă solemnă pentru a marca împlinirea a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.
Şedinţa solemnă va avea loc pe data de 27 martie, la ora 10.00. "Am aprobat memorandumul referitor la desfăşurarea şedinţei solemne a celor două Camere din ziua de 27 martie, care va marca 100 de ani de la alipirea Basarabiei de România", a declarat preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu la finalul şedinţei BPN, scrie Româniatv.net.
În cadrul şedinţei solemne va fi dezbătută şi adoptată o "Declaraţie solemnă pentru celebrarea Unirii Basarabiei cu Ţara Mamă, România, la 27 martie 1918”, prin care "se va reflecta unitatea poporului şi a limbii române, rolul avut de înaintaşii politici şi drumul care trebuie urmat de oamenii politici de astăzi, precum şi dorinţa comună de a continua procesul de modernizare şi integrare instituţională în UE".
De asemenea, vor adresa alocuţiuni preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, reprezentanţii grupurilor parlamentare, precum şi invitaţii de onoare, se arată în memorandumul de organizare a şedinţei.
- STUDIU: Aproximativ 85 % dintre cetăţenii UE nu ştiu ce drepturi au ca pasageri ai companiilor aeriene şi pierd anual peste 5 miliarde de euro
- Încă două decese cauzate de virusul gripal în România. Numărul total de victime se apropie de 100
- Casa Regală a României va oferi burse pentru studenți. Ce trebuie să știe toți tinerii