100 de spitale intră în reparaţii. Până în 2015, instituţiile vor beneficia de o infrastructură modernă
Embed:
O sută de spitale din țară intră în reparații din acest an. Până în 2015, instituţiile vor beneficia de o infrastructură modernă. Beneficiarii proiectului au fost selectaţi în urma unui concurs organizat de Compania Națională de Asigurări în Medicină.
Prioritate în cadrul concursului au avut instituțiile medicale care își desfășoară activitatea în domeniul asistenței medicale primare, în special în mediul rural. Astfel, dintre cei 100 de beneficiari, doar 24 sunt din oraşe. 68 de spitale vor fi reparate capital, în 21 de instituţii va fi schimbat utilajul medical și mijloacele de transport, iar în 11 cazuri vor fi construite sedii noi.
Pentru realizarea acestor proiecte, din fondul de dezvoltare şi modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină vor fi alocaţi peste 107 milioane de lei. Timp de trei ani, prin intermediul acestui program au mai fost finanțate alte 218 proiecte.
În Moldova sunt peste 900 de instituții medicale, dintre care aproape 300 sunt publice. Majoritatea dintre ele necesită reparații capitale. Nici utilajul medical nu corespunde necesităţilor.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, cele mai multe utilaje medicale sunt exploatate de aproape 40 de ani. Peste 37 la sută sunt nefuncţionale, iar aproape 10 la sută necesită reparaţii.
Până la 35 la sută dintre dispozitivele uzate sunt în instituţiile din raioanele Orhei, Dubăsari, Criuleni, Anenii Noi, Hânceşti şi Sângerei. În oraşele Glodeni, Soroca, Drochia, Nisporeni, Străşeni, Ialoveni şi Leova, aparatele medicale sunt uzate în proporţie de până la 15 la sută.
Ministerul Sănătăţii explică această situaţie prin utilizarea incorectă a echipamentelor şi imposibilitatea reparării acestora.