100 de tineri din Moldova, victime ale traficului de persoane în Rusia. Cu ce erau AMENINŢAŢI dacă nu voiau să vândă droguri
100 de tineri din Moldova au devenit victime ale traficului de persoane în Rusia. Acestora li se promitea că vor munci în calitate de curieri, dar ajunși la fața locului, erau obligați să distribuie droguri. Mai mult, cei care renunțau să facă asta, erau dați pe mâna poliției. În prezent, aceștia sunt încarcerați în închisorile din Federația Rusă pentru deținerea, transportarea și distribuirea drogurilor.
Potrivit șefului interimar al PCCOCS, Sergiu Russu, cazurile au fost înregistrate în perioada 2015-2016, dar până în prezent nu au nicio finalitate. Victimele s-au dovedit a fi tineri de 19 și 20 de ani.
"Au fost recrutați printr-o schemă destul de simplă prin faptul că le-a fost propusă angajarea în calitate de curieri pe teritoriul Federației Ruse. Ajunși acolo, li s-a explicat că urmează să transporte anabolizante pentru sportivi. După ce ridicau aceste anabolizante, era clar că erau substanțe narcotice", a declarat Sergiu Russu.
Tinerii erau șantajați de membrii grupului criminal: "Dacă nu vinzi, dacă nu pui în circulație sau dacă nu execuți ceea ce noi îți punem, înseamnă că noi te vom denunța la organele competente. Etapele de ademenire și recrutare a acestor persoane a fost unul foarte complex".
Până în prezent, 100 de victime ale traficului de persoane au fost condamnate pentru punerea în circuit a drogurilor.
"Foarte mulți dintre acești tineri au fost arestați de către organele competente ale Federației Ruse și au fost condamnați la pedepse cu închisoare începând de la 9 ani și până la 15 ani. Unii din acești tineri și la moment își ispășesc pedepsele pe teritoriul Federației Ruse", a declarat șeful interimar al PCCOCS.
Autoritățile de la Chișinău încearcă acum să demonstreze că moldovenii erau victime, însă, instituțiile de drept din Rusia nu vor să coopereze. Membrii grupului criminal au fost dați în căutare.
"Asemenea fapte categoric urmează a fi calificate anume ca trafic de ființe umane și în dependențe, aceste victime pot fi eliberate de răspunderea penală. Cu regret, autoritățile din Federația Rusă nu au auzit aceste argumente care au fost aduse de către autoritățile Republicii Moldova", a precizat Iurie Podarilov, șef al IGP.
Și Ucraina se confruntă cu un caz similar. Circa 3000 de tineri ucraineni sunt încarcerați în închisorile din Federația Ruse pentru deținerea, transportarea și distribuirea drogurilor.